6:30

Am ajuns deja in gara, am dormit doar doua ore si imi este rau de la stomac fara sa-mi fie foame. Cu toate astea, se pare ca sunt totusi singura care poate zambi sambata dimineata. Ca sa citez pe cineva drag, punctual:
*o tiganca batrana si ridata careia i-am dat doi bani vine sa imi spuna ca i-am dat prea multi bani, sigur nu am gresit?
*un el fardat isi poarta pe tocuri formele anemice, aranjandu-si din mers sanii de hartie si starnind cel putin zambete in urma lui
E deja 6:45 si cineva mi se adreseaza cu apelativul “kid” .
It’s time 🙂

Read Full Post »

doar vacanta

E aproape ora 9 si in mai putin de 12 ore un tren linistit ma va duce din nou spre mare. Acelasi sau poate altul, locul 63 din vagonul 21 nu mai pare atat de strain si de indepartat. Ezit, ce carte sa iau la mine, una inceputa de mai bine de o luna si pe care nu reusesc sa o termin, sau una noua care asteapta si ea in raft de vreo 2 saptamani sa-i vina randul. Nu stiu la ce sa ma astept de la aceasta vacanta atat de putin planificata si atat de mult asteptata. Cred ca imi doresc liniste si in acelasi timp imi doresc agitatie. Sper sa nu uit camera foto, desi nu ma pot lauda ca as sti sa fac poze sau ca as reusi sa surprind in pixeli ceea ce ma impresioneaza, nu strica niciodata sa o am la mine. Bagajul nu este inca facut, dar deja am experienta in a fi “gata” in cateva minute, asa ca asta este ultima dintre probleme. Imi doresc sa ma pot detasa de tot ceea ce las in Bucuresti si sa ma plimb din nou pe nisipul din Vama, sa simt valurile la picioare si soarele deasupra mangaindu-mi crestetul. Nu stiu de ce am asociat intotdeauna marea cu senzualitatea, cu specialul din viata mea, care a fost sau care nu a fost. Special nu va fi de aceasta data, cel putin nu in sensul senzualului, dar va fi cel putin reconfortant. Mi-e dor sa merg cu trenul, mi-e dor de discutiile de compartiment, de cele mai multe ori interesante, mi-e dor sa inchid ochii si intre trezie si somn sa ma las leganata de ritmul monoton visand la lucruri intamplate sau nu, in viata asta sau in alta. Mi-e dor sa privesc la geam catre oamenii din compartiment, care rareori fac acelasi lucru. Imi place sa le surprind privirile si sa le zambesc int-o sticla securizata si albastra. Mi-e dor sa ies pe culoar si sa scot capul pe geam ca un copil nazdravan sa simt vantul in fata, mi-e dor de parul incalcit de la vant si de fata arsa de soare; mi-e dor de senzatia de betie nebuna cand trenul intra intr-o gara si trebuie sa ma retrag in compartiment si sa privesc oamenii care urca sau care coboara, oamenii care raman si care pleaca. Mi-au placut intotdeauna garile si mi-au placut intotdeauna trenurile. O sa las acasa steluta de mare de la Atlantic, o sa las ariciul suprarealist sa se odihneasca, cei doi Smiley galbeni vor surade altcuiva saptamana viitoare. De maine, doar vacanta, si atat.

Read Full Post »

I discovered poetry

I rarely read poetry, I used to read Eminescu in high-school and I discovered then Macedonski and Nichita Stanescu, but I never actually read poetry like I read a novel or a biography or anything else. And most of all, I never read foreign poetry, except Goethe – in German classes in gymnasium – and Shakespeare – in English classes in high-school.

But I discovered recently Hispanic poetry, and so, I’ll quote some Pablo Neruda here, as I like his writing very much

 

Cuerpo de mujer, blancas colina (Poema 1)

 

Cuerpo de mujer, blancas colina, muslos blancos,
te pareces al mundo en tu actitud de entrega.
Mi suerpo de labriego salvaje te socava
y hace saltar al hijo del fondo de la tierra.

Fui sólo como un túnel. De mí huían los pájaros,
y en mí la noche entraba en su invasión poderosa.
Para sobrevivirme te forjé como un arma,
como una flecha en mi arco, como una piedra en mi honda.

Pero cae la hora de la venganza, y te amo.
Cuerpo de piel, de musgo, de leche ávida y firme.
¡Ah los vasos del pecho! ¡Ah los ojos de ausencia!
¡Ah las rosas del pubis! ¡ Ah tu voz lenta y triste!

Cuerpo de mujer mía, persistiré en tu gracia.
Mi sed, mi ansia sin límite, mi camino indeciso!
Oscuros cauces donde la sed eterna sigue,
y la fatiga sigue y el dolor infinito.

Read Full Post »

despre lucruri marunte

• IC 581 Bucuresti – Constanta, sambata, 07:16, vagonul 21, locul 63
• rufe de intins pe franghie la 00:53
• raspunsuri negative de trimis, niciodata o sarcina placuta
• RATB, Braicar, TurSib, RATC – aceeasi Marie cu alta palarie
• o zi fara telefoane mobile
• acuarele, tempera, pensule si un bloc de desen
• Cora, o camasa verde si un joc de Wii
• plastelina si o armata de monstruleti
• prieteni, varste, copilarii
• de pregatit bagaje pentru mare 🙂

Read Full Post »

despre AIESEC

 cautam poze pe flickr dupa ‘sibiu’ si mi-am recunoscut cel putin trei amici si uite ce poza super tare am identificat, si nu e singura 🙂 

Read Full Post »

generatia de nicaieri

Scriam acum ceva vreme despre generatia anilor ’70-’80, noi cei care am prins prea putin din epoca trecuta ca sa putem judeca prin propriile filtre daca era bine sau rau, si care am trait prea de tineri epoca contemporana, am gustat din plin tranzitia, am crescut practic cu ea. Cum am trecut sau cum trecem prin perioada asta, a fost pur si simplu o chestiune de sansa. Influentele, multiple, de la cine nu au fost parintii tai pe vremea comunistilor, pana la cati bani ai avut sa iti permiti o scoala, sau in ce oras s-a intamplat sa te nasti si sa traiesti.

Privind putin critic la noi, trecand dincolo de experientele fericite sau mai putin fericite care ne-au marcat drumul, nu pot sa nu-mi pun intrebarea, noi ce generatie suntem?

Poate ca suntem ultimii care am jucat “tara, tara, vrem ostasi” sau poate ca suntem primii care am blogat si am descoperit web 2.0, dar si altii inaintea noastra au fost primii care au avut televizor sau au fost ultimii care mergeau la hora in sat duminica. Si atunci, cu ce suntem noi mai speciali?

Suntem doar o generatie, care va lasa urme, la fel cum au facut si altele inaintea noastra, depinde numai de noi in ce sens vom lasa aceste urme. Vom ajunge sa intram in istorie ca cei care au ucis Planeta Albastra, sau ca cei care au luptat pentru pastrarea si conservarea ei … si astfel de intrebari ne-am putea adresa la infinit.

In final nu as putea decat sa continui in acelasi format ca in postul anterior despre generatii si sa spun noi suntem generatia de nicaieri …

Read Full Post »

shopping for toys

I got lost tonight to the toy store 🙂 It’s been some time since I last visited this kind of stores. I can not believe it how many wonderful things I identified. I could see myself in the toy bin among big or small Duffy Duck, Jerry, Tweety, Pluto, Winnie, and many other friends of theirs.

Although I successfully resisted the temptation of making new puffy-fluffy friends, I jumped then to the stationery area.

And as they say the first step is the hardest to take, I took it 😀

Of the school program while I was a pupil, the courses I liked the most were Music and Drawing. So … I bought a drawing block, a set of brushes, tempera and watercolours 😀 … I was happier then a child. I do not know what I will draw, or when, but I just wanted to try it again. There is no talent very well hidden, it’s just … why not???

Read Full Post »

such a perfect day

I finally slept 7 hours last night, I woke up at 7 AM, took a cold shower and started another August Wednesday. I have light heart, I can’t wait the vacation, going to London and all what’s coming up next. I spilled coffee on my light yellow skirt, who cares? I have a huge ‘to do’ list, will be done, I have sad friends, unfortunatelly chocolate cookies aren’t so useful :P, I drink too much coffee, but I will stop, in the end, it’s just another day and it’s my day.

UPDATE:

some other good things that happened today,

• “someone”, no names 🙂 played with the Outlook Calendar settings, and now, it looks like the Tasks page. I get lost through all those rows, because I never know where to look, still, in the end, the same “someone” played again and managed to reset the Calendar as it was supposed to be

• the coffee wasn’t enough on the light yellow skirt and in the lunch break I managed to put there some other stains, as I couldn’t eat other way but cross-legged

• my surrealist porcupine is limping now, I think it’s too much weight on one side – must be the two hamburgers and the fried potatoes he had at lunch 😀 –

• no one is interested anymore in those chocolate/ liqueur bonbons and they are just getting old there in the box

 What a day, what a day!!!

Read Full Post »

“Certain things they should stay the way they are. You ought to be able to stick them in one of those big glass cases and just leave them alone. I know that’s impossible, but it’s too bad anyway.”

Read Full Post »

Read Full Post »