Feeds:
Posts
Comments

Archive for April, 2006

mereu cautand

Este sfarsit de saptamana si nu mai am deloc chef de munca. Am facut mai mult kestii administrative azi, am intrat din nou intr-o linie dreapta, dupa ce zilele trecute am trecut printr-o furtuna de emotii, indoieli si intrebari. Se intampla sa am momente in viata cand simt ca vreau sa ma redefinesc, sa descopar din nou cine sunt eu, ce simt eu, ce cred eu, cum sunt eu … nu reusesc intotdeauna. Ma agit, incerc sa ma pun in situatii noi si inedite, sa cunosc oameni noi si diferiti de mine, apoi, dk nimic nu se intampla, revin la linia mea dreapta. Ar trebui ca asta sa fie linia mea de echilibru, dar nu este mereu asa. De ce oamenii nu stiu sa se bucure de ce au? De ce nu pot fi impacata si multumita? De ce simt nevoia sa fac ceva nebunesc, iesit din comun? De unde tendinta asta catre periculos, incitant, diferit, provocare? Eu nu sunt asa; sau poate tocmai acea Aura incearca din cand in cand sa iasa la suprafata iar eu o imping mereu inapoi, inauntru, acolo unde nu poate fi vazuta si descoperita. Trec uneori zilele la fel, liniar, semanand una cu alta atat de mult ca am senzatia aia de retraire a aceleiasi zile mereu, mereu, mereu, la nesfarsit. Si, da, trece viata, pe langa mine, si alta nu am la schimb, de ce nu reusesc sa ma smulg din rutina si sa-mi caut un scop, sa-mi fac un tel, sa trag, sa muncesc, sa sper catre ceva. Am nevoie in viata mea de o provocare. Nu stiu, personala, profesionala, dar trebuie sa gasesc acel ceva.
Advertisements

Read Full Post »

Da, se pare ca acest blog nu mai are atat de multa cautare ca lunile trecute. Si nu pentru ca nu s-ar mai intalmpla kestii in viata mea, ci pentru ca se intampla destul de multe lucruri la servici si nu am mai reusit sa stau peste program sa mai scriu ce se mai intampla cu viata mea. Am fost la Sibiu, am revazut o parte dintre persoanele care imi sunt dragi, am jucat Scrabble pana la 3 dimineata, mi-am reincarcat bateriile cu aer medieval, m-am bucurat de aceleasi plimbari care imi erau atat de dragi in studentie. Doamne, cum vorbesc, de parca ar fi trecut zeci de ani de atunci. Da, Iritzi a fost acceptata in MC-ul Braziliei, Miru in MC-ul Noii Zeelande, avem atat de multe realizari in AIESEC ca nu imi vine sa cred. Se intampla multe lucruri iar eu nu sunt acolo sa ma implic si sa ma bucur impreuna cu ei. Incerc sa ma implic de la distanta dar nu este acelasi lucru si nici nu imi iese 😦 parca nu am tragere de inima.
La servici lucrurile merg bine. Activitatea a intrat intr-un fel de linie dreapta, nu mai sunt suisuri si coborasuri decat eventual mult stres legat de termene limita, dar echipa incepe sa functioneze lin, ca o masinarie bine unsa care da rezultatele asteptate atunci cand trebuie. Ar fi tare multe de spus pe tema asta, dar nu stiu dk asta e locul sau dk este momentul. Ce este important este ca lucrurile se intampla asa cum ar trebui sa se intample.
Partea interesanta din viata mea este dansul. Este sala aia de discoteca unde merg de doua ori pe saptamana si unde reusesc sa uit de orice problema care mi-ar fi framantat mintea in cursul zilei. Muzica e superba, dansul la fel, oamenii de asemenea. Ma intreb ce se va intampla la sfarsitul acestei luni de antrenament, care este si sfarsitul modulului pentru incepatori. Nu as vrea sa se termine, dar nu stiu dk sunt potrivita sa incerc sa merg mai departe. La urmatorul sfarsit de saptamana are loc in Bucuresti un concurs de dans si cred ca am sa merg, ca spectator 🙂 sa vedem cum este, poate asa imi mai ridic si io moralul si imi doresc mai mult, ca sa si muncesc pentru mai mult. Pana atunci insa, am o idee, pentru a ma antrena mai mult, ca sa zic asa, si o sa vorbesc azi cu colegii de curs, poate vor fi si ei tentati.
In rest … peste 10 zile este Pastele, o sa merg acasa, o sa fie o nebunie, oboseala, vizite, dar o sa merite. Am fost acasa si de ziua tatei, numai ca nu am reusit sa ne vedem, ce kestie, a implinit 50 de ani si nu stie sa lase la o parte orgoliile si sa se bucure de noi asa cum ar face-o orice parinte. Sau poate ma insel, desi am senzatia ca am facut tot ceea ce depindea de mine, nu pot sa nu-mi para rau ca relatia noastra a ajuns asa, suntem ca doi straini care schimba cateva vorbe de convenienta o data pe luna. Ma gandeam zilele trecute la o intrebare pe care vreau sa o adresez unui prieten, oare ce as face eu daca as sti ca mai am doar o saptamana de trait? Am facut de multe ori exercitiul asta in AIESEC, dar parca niciodata nu l-am luat atat de in serios ca zilele trecute. In final, sunt multumita de viata mea, si nu as avea decat poate mici regrete, dar pe care le pun acum pe seama faptului ca nu as putea interveni direct ca sa schimb cate ceva; iar pentru randurile astea, acel prieten m-ar certa destul de tare :D, dar asta cred si asta simt.
aceeasi dintotdeauna aura

Read Full Post »