live on stropdesoare.ro

well, although I started to write here only in July, now I’m going live on stropdesoare.ro

… so, enjoy it 😛

same aura

random me

[rockyou id=84884964&w=426&h=319]

little steps to reality

I feel like I put on shoes that are just too big for me.

There are lots of things I took for granted and there are lots of things I did not expect. I think this is the first time when I realize that indeed the experience in AIESEC was just the top of the iceberg. There are so many things I do not know how to handle, I keep repeating mistakes like I am in a bad dream when everything keeps repeating itself over and over again. Sometimes I realize that I am so, so damn lucky to be able to actually put in place great systems, to try different solutions, to actually leave something behind, and then I have an ordinary day with no successes and only with complaints and requests from all around. Sometimes all that it takes to put me at full speed is a word, is Ducu in front of us at the all hands explaining how we can not bring more projects because we can not bring in enough people, … this is all that it takes, and in the same time I feel how someone else takes most of the blame for my in-successes, for my mistakes, for my stupidity sometimes; and it’s not fair. big shoes

In AIESEC I had some people to speak with about these issues, and not in planned one on ones, but in the evening while drinking a beer and planning the steps ahead. Where do I find that mentor to guide me? to have the patience to accept my mistakes, to make me analyze what I am doing wrong and to guide me on the right way.

I know I’m asking too much; and I know that is no one’s responsibility to guide me, to teach me, to make me improve … but mine.

I need to stop and to take speed in the same time.

The main idea is in fact what are the options here?

  • to give up — might be an act of cowardice, a lack of self confidence and ambition, but in the same time might be an act of courage and responsibility

  • to continue — an act of irresponsibility or the chance to grow up, to fit the shoes I wear and to leave that mark I was talking about earlier. It’s about becoming that change agent we struggled for so much in AIESEC, might be the achievement of a dream

what will it be? …

Avem asteptari prea mari cand intram in relatii, de tot felul, nu doar in iubire. Avem impresia ca oferim totul si ca nu primim suficient, ca noi suntem in centrul universului si ca de fapt suntem unicii care iubesc, care ofera, care suntem raniti, care suferim, toti ceilalti sunt egoisti, rai, nemernici …

Si nu vom reusi niciodata sa privim altfel lucrurile, intotdeauna vom avea asteptari si intotdeauna vom suferi, cu totii. Atunci cand lucrurile vor sta altfel, cred ca vom atinge culmea altruismului, … sau vom minti.

Zilele trecute vorbeam pe messenger cu un tip despre cum ne folosesc oamenii, cum ajutam si nu primim nici macar un telefon inapoi, de ce trebuie sa asteptam mereu ‘something in return’? De ce nu putem oferi doar de dragul de a oferi, de ce nu putem ajuta fara sa asteptam un ‘multumesc’, de ce nu putem iubi fara sa regretam mai tarziu?


Mi s-a spus de curand ca sunt boema, intr-un context oarecum profesional dar care atinge multe aspecte legate de cum sunt eu, de ce sunt eu. De ce trebuie sa existe o ocazie ca sa oferi bomboane, (asta o sa-i placa lui Gelu :D) de ce trebuie sa existe o ocazie ca sa primesti un cadou, de ce trebuie sa fie ziua ta ca sa primesti o felicitare, de ce trebuie sa sarbatoresti ceva anume ca sa oferi pricomigdale :), e ca si cum … de ce trebuie sa fie soare ca sa zambesti?

Mie imi place sa ofer, indiferent ce, bomboane, felicitari, carti, zambete, jucarii, si multumesc acelei divinitati care m-a facut in felul asta, sa nu astept nimic dupa ce ofer, si sa ma bucur mai mult, si mai mult, de fiecare data cand o fac.

A nu se intelege ca nu am asteptari, doar ca le mai temperez si stau mai mult cu picioarele pe pamant … cred … 🙂




                        * iubire

                        * adevar                                   

                        * sinceritate

Din seria ‘Corlan exista’ vreau sa share-uiesc cu voi doua dintre ideile inovatoare ale dragilor mei colegi.

  1. pentru ca ieri au fost 30* C in Bucuresti si pentru ca in septembrie trebuia sa se poata face plaja, optiunea mea de weekend era sa merg inca o data anul acesta in Vama Veche. Si cum in echipa se share-uieste intelepciunea alor mai batrani, se invata din experientele altora si se ofera sfaturi gratuit, Corlan ma avertizeaza ca peisajul in Vama va fi pitoresc, eu cu pescarusii in paltoane si cu pestii cu balonzaide si de ce nu doar oameni cu buletine de Vama Veche. Ma mai gandesc totusi daca merg in Vama 🙂
  2. lui Andrei nu-i place ciocolata After Eight, sau mai exact crema de menta din ciocolata; destul de ciudat, pentru ca restul echipei le-a apreciat foarte mult, nu la fel de mult ca sticla aniversara de JD, dar … asa, si plecand de la bomboane, Mihai zice ca ar vrea somn si combinand cele doua subiecte, nu-i asa ca ar fi grozav sa gasim bomboane de ciocolata umplute cu somn? Te-ar odihni instant, ar fi delicioase, iar cafeina si taurina ar fi doar amintiri de mult uitate


Revenind cu picioarele pe pamant, ne rezumam la bomboanele cu lichior si la delicioasele pricomigdale astazi 🙂

apus peste casa poporului